Pintea: Dotarile sectiei de mari arsi inaugurat la Timisoara „se ridica sau chiar depaşesc condiÅ£iile unitaÅ£ilor similare din strainatate”

0
707

Dotarile sectiei de mari arsi inaugurata astazi la Timisoara ”se ridica sau chiar depaşesc condiţiile unitaţilor similare din strainatate”, a declarat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea.
„in sfarşit, avem un centru pentru mari arşi care poate sa trateze acest pacient in condiţii absolut optime pentru aceasta patologie. Am vazut centre din strainatate şi sunt nespus de mandra ca acest centru este poate chiar la un nivel superior. Este foarte important ca incepand de joi acest centru va putea sa primeasca pacienţi, ca are medici şi personal mediu pregatit sa trateze acest tip de pacienţi, ca Ministerul Sanataţii, autoritaţile locale şi spitalul au realizat aceasta minune. Este o zi istorica. Practic, sunt primele paturi care corespund cu adevarat tuturor standardelor”, a declarat ministrul Sorina Pintea.
Pentru sectia de arsuri din Timişoara s-a aprobat funcţionarea a inca doua linii de garda şi a inca doua posturi de medici pe specialitatea chirurgie plastica. Astfel, pentru cei cinci pacienţi care vor fi trataţi aici, centrul are medici de garda, specialişti ATI-şti şi chirurgie plastica care ii deservesc doar pe aceştia.
Din cele cinci boxe, trei sunt funcţionale imediat, iar celelalte doua, dupa ce Consiliul Judeţean (CJ) Timiş va semna recepţia, adica peste aproximativ patru saptamani.

„Avem tot ce ne trebuie, nu cred ca cineva va spune nu puneţi pacienţii pentru ca nu avem o hartie. imi asum eu acest lucru”, a subliniat Sorina Pintea.

Managerul Spitalului Judetean Timisoara despre investitia in sectia de mari arsi inaugurata astazi

 

”Am facut o socoteala, pentru ca s-a lucrat in mai multe etape. Acest proiect al centrului de arsi a demarat la Timisoara in urma cu noua ani, deci in anul 2010, cand s-a luat hotararea de catre colegii de la Chirurgie Plastica, de infiintare a unui centru de mari arsi”, a spus Marius Craina, managerul spitalului.

”Deci constructia finalizata in 2016, constructia care este finalizata dar inca nereceptionata – urmeaza in doua-trei saptamani sa se finalizeze receptia si sa se semneze ordinul de plata – se ridica la aproape doua milioane de euro. Aparatura medicala ce s-a desfasurat pana acum, la spitalul nostru este undeva la doua milioane de lei, deci sa punem undeva in jur de 400.000 – 450.000 de euro. Cea de la Ministerul Sanatatii nu cunosc exact suma, dar ce am estimat noi, va pot spune, in momentul in care am intocmit necesarul si caietul de sarcini pentru aparatura – in jur de patru milioane de euro pe aparatura – pret estimat, repet, urmand ca, in functie de licitatie, sa avem pretul real”, a adaugat el.

 

Articolul precedentDirectorul Unifarm spune ca, in momentul de fata, Romania are stocuri de imunoglubulina suficiente pentru trei-patru luni
Articolul următorSorina Pintea: In acest moment avem 14 pacienti misteriosi